Tăcere...

Tăcere...tăcere...
Tăcere în lună, tăcere în stele,
Tăcere în oameni, tăcere în tot,
Tăcere meschină ce-ajunge să-mi fure
Chiar şi fiinţa-mi bolnavă de lut.

Tăcere -otrăvită ce-n suflet pătrunde
Şi-nvăluie totul, priviri şi idei.
Omoară perfidă întreaga-mi simţire
Şi sufletul morţii ce l-a jertfit ei.

De secole aştept din poveste
Să vină o zână să mă salveze
Dară minune se las-aşteptată
Şi inima-mi e la fel de încătuşată.

Salvarea mea e un cuvânt sinistru,
Şoptit aievea dintre reci morminte
De-un înger, de-acolo din ceruri,
Dar nu poate ajunge la mine.

Şoapta divină adusă de-adierea serii
La geamul care dă spre cimitir
Se pierde-n noaptea deasă şi tăcută
Printre mii de morminte ce suspin.

PS: 1 ianuarie 1999