Miraj

Mergea pe potecuţa-ngustă
Care ducea înspre pădure,
Şi îşi scălda privirea caldă
În verdele de dinainte-i.

Privelişti mute îl chemau
Să facă un pas timid spre ele,
Să simtă atingerea uşoară
A neştiutelor mistere.

Îl îmbiau s-atingă iarba
Să mângâie florile-n mers,
Copacilor să le dea viaţă
Doar cu-o privire fără sens.

Şi lacul-l aştepta tăcut.
Oglinda lui fără culoare
Cerşea albastrul nenăscut,
Cerşea o pată de culoare.

Atunci când a privit spre cer,
Negura deasă a destrămat-o.
Sfios, albastrul cerului s-arată
Scăpat de-acuma din infern.

Se oglindi nesăturat,
În lacul de lângă pădure
Care zâmbi că i-a redat
Prea mult râvnita fericire.

PS: 15 aprilie 2000-- pentru iubitul meu de atunci şi din prezent Lucian