Destin

Destinul mi-a fost crud şi de-astă dată,
Nici o lumină la cap de drum nu se arată,
Nici o speranţă, nici un viitor...
Chiar nu există acle rai amăgitor?
Locul sfinţit promis de Creator.
La care speră orice muritor?!
Există, însă eu nu îl zăresc,
Întunericul e mult prea dens,
Privirea-mi e prea-nceţoşată,
Dar inima-mi arată calea dreaptă.
Ea ştie că acolo undeva,
Există acea lume minunată
Spre care mă îndrept cu fruntea ridicată!

PS: 2 februarie 1999

Tăcere...

Tăcere...tăcere...
Tăcere în lună, tăcere în stele,
Tăcere în oameni, tăcere în tot,
Tăcere meschină ce-ajunge să-mi fure
Chiar şi fiinţa-mi bolnavă de lut.

Tăcere -otrăvită ce-n suflet pătrunde
Şi-nvăluie totul, priviri şi idei.
Omoară perfidă întreaga-mi simţire
Şi sufletul morţii ce l-a jertfit ei.

De secole aştept din poveste
Să vină o zână să mă salveze
Dară minune se las-aşteptată
Şi inima-mi e la fel de încătuşată.

Salvarea mea e un cuvânt sinistru,
Şoptit aievea dintre reci morminte
De-un înger, de-acolo din ceruri,
Dar nu poate ajunge la mine.

Şoapta divină adusă de-adierea serii
La geamul care dă spre cimitir
Se pierde-n noaptea deasă şi tăcută
Printre mii de morminte ce suspin.

PS: 1 ianuarie 1999

Eşti deja alături de îngeri!

Şi dacă mâine voi trăi,
NU voi uita să mai zâmbesc.
Şi dacă mâine voi mai fi,
Voi încerca chiar să iubesc
Fiinţe, lucruri şi idei,
Credinţe, mituri, cereşti zei,
Voi iubi ziua, dar şi noaptea
Păcatul şi virtutea castă,
Grădina casei însorite
Şi florile moarte din glastră.

Dar dacă totuşi voi pleca
Din lumea asta îngheţată,
Să vii din când înn când la mine,
În cimitirul de pe coastă!
Să îmi aduci aflori asfinţite
Şi-o lumânare scăpătată,
Să-mi zici vreao două-trei cuvinte
De lumea asta urâcioasă!

Ba nu! Mai bine-ar fi să taci
Şi să laşi vântul să vorbească.
Tu, te gândeşte un pic la mine,
Ruina-n viaţă de-altădată!
O lacrimă să-ţi laşi să curgă
Când îţi vei aminti de mine,
Să simt de-acolo, din adâncuri,
Că cineva a fost cu mine.
Şi nu uita când vei pleca,
Să iei o mână de pământ
De pe mormântu-n veci tăcut
Şi să mă porţi cu tine-n gând!



PS: 30 decembrie 1997 Această poezie este dedicată mamei mele care a devenit un înger mult prea devreme. Sunt convinsă că această poezie mi-ar fi dedicat-o ea mie dacă ar fi ştiut că pleacă aşa repede de pe pământ. În amintirea celei care a fost MAMA MEA!

Miraj

Mergea pe potecuţa-ngustă
Care ducea înspre pădure,
Şi îşi scălda privirea caldă
În verdele de dinainte-i.

Privelişti mute îl chemau
Să facă un pas timid spre ele,
Să simtă atingerea uşoară
A neştiutelor mistere.

Îl îmbiau s-atingă iarba
Să mângâie florile-n mers,
Copacilor să le dea viaţă
Doar cu-o privire fără sens.

Şi lacul-l aştepta tăcut.
Oglinda lui fără culoare
Cerşea albastrul nenăscut,
Cerşea o pată de culoare.

Atunci când a privit spre cer,
Negura deasă a destrămat-o.
Sfios, albastrul cerului s-arată
Scăpat de-acuma din infern.

Se oglindi nesăturat,
În lacul de lângă pădure
Care zâmbi că i-a redat
Prea mult râvnita fericire.

PS: 15 aprilie 2000-- pentru iubitul meu de atunci şi din prezent Lucian

Dulce, amar, plin!

Flori de sânziene,
Muguri de pin,
Rouă dimineaţa,
Dulce, amar, plin!

Zâmbet de frezie,
Amor latin,
Surâs de greiere,
Dulce, amar, plin!

Iarbă diafană,
Pietre de argint,
Apă de cristal,
Dulce, amar, plin!

Primăvară caldă,
Zâmbet de copil,
Soarele ceresc,
Dulce, amar, plin!

PS: 20 mai 2004

Măreţia primăverii!

O zi însorită de primăvară. Razele soarelui îmi mângâiau faţa ca mâna unei mame ce mângâie obrazul pruncului nou născut. Înaintam agale prin iarba moale, de un verde crud, mirosind a prospeţime. Florile de câmp îşi plecau capul în faţa mea, iar picuri de rouă îmi scăldau picioarele. Parcă eram în rai! O furnicuţă neagră îşi continua agale drumul cărând în spate un bobuleţ de grâu. Florile se desfătau la soare şi zâmbeau. Salcia verde îşi pleca din când în când ramurile către pământ, parcă făcând o plecăciune în faţa măreţiei sale. Begoniile şi macii radiau. Un mugur mic şi frumos încerca să-şi desfacă petalele. Pe o piatră colorată două gaze purtau un dialog în limba lor. Roşul carapacei lor era mai intens şi reflecta un curcubeu superb în jur. Păsărelele gângureau la soare şi un soi de mirare se întrezărea în ciripitul lor. Era cald, era plăcut, era copleşitor. Un ghiocel la rădăcina unui castan se lupta să câştige o rază de soare în faţa frunzelor copacului. Apa unui pârâiaş îşi făcea loc printre pietrele albe. Curgea lin şi anevoios, însă curat şi rece. Natura înviase şi dezmorţirea producea efecte spectaculoase. Explozie de culoare, simţuri şi plăceri! Ce frumos e primăvara! Păcat că m-am trezit din vis la realitate!

PS: 1 martie 1998

Clipe din noi

Franturi din viata,
Clipe din noi,
Picaturi curgand agale
Tristetea din voi.

Alege viata si speranta ta,
Si n-o dori pe-a altuia!
Iubeste clipele si sansa ta,
Si pretuieste mult iubirea!

Trecut, prezent sau viitor,
Stralucitor, intunecat, nemuritor,
Mergi mai departe si nu uita,
Viata e iubirea si-i clipa Ta!

PS: 27 noiembrie 2007

Zambet si Soare

Ti-as impleti o cununa, Soare,
Sa ma strangi in brate tu, mereu,
Caldura ta sa ma inunde iarna
Si sa te strang la piept, mai tare, eu!

Dezveleste-ti fata Luna,
Zambind pe ceru-ntunecat,
Sa stiu, sa vreau, sa te curpind
Si sa te pot iubi neincetat.

Vreau Soare, Luna si un Zambet,
Sa-mi scalde sufletul mereu,
Zambind sa uit amarul de pe lume
Bucurandu-ma de viata, din nou, eu!

PS: 5 martie 2002

Cortina!

Departe sunt cuvintele,
Aproape e inima
Durerile sunt multe,
S-a tras din nou...CORTINA!

Si plange noaptea luna
Cu lacrimi de cristal.
Se oglindeste lumea,
In cerul de opal.

Sageti de sange curg
Din vazduhul alb
Durerile sunt multe,
Si totul e-n van!

Aproape sunt cuvintele,
Departe e inima,
Durerile prea multe
S-a tras din nou...CORTINA!

PS: 20 ianuarie 2008

anunt

Am reusit sa smulg parerile unor prieteni despre primul blog din viata mea. Ei, parerile sunt impartite! Promit ca am sa postez si poezii vesele, caut prin ele, sa vad daca gasesc vreuna. In general poeziile mele sunt triste, mai mult sau mai putin profunde. Dar promit ca voi cauta si voi posta!

Viata, o lumina franta!

Viata, o luminã frântã!

As vrea sã îmi strâng suferinta într-o lacrimã,
Si-apoi sã plâng peste lume ca un izvor nesecat.
Ca un pescãrus sã-mi întind aripile spre cer
Sã zbor si sã strig neîncetat.
O luminã frântã, o adiere palã si-o mângâiere rece.
Rãzboi în suflet, trup în genunchi!
O caldã razã de sperantã si-o amintire trece,
Putinã cãldurã si dragoste cuprind într-un mãnunchi.
Un sunet trist ca un ecou în inima unui nefericit
O floare albã si o vorbã bunã,
Un zâmbet si-o întindere blândã de mânã,
Un suflet bun, cald si poate...rãtãcit!
Îmi plâng durerea si lacrimile-s goale,
Cuvinte seci sunã anost si trist,
Mâini împletite, îmbrãtisãri agale,
Sunt doar o amintire într-un suflet pustiit.

PS: În amintirea unei fiinte dragi. Bucuria ei de a trãi, e durerea mea de a supravietui, iar moartea ei e pedeapsa mea de a trãi!

17 decembrie 2007

un bun venit!

Clipele sunt cerul si pamantul care ne fac viata mai frumoasa. Incerc sa vad si sa scriu despre franturi din viata, a mea, a ta sau poate a oricui din aceasta lume. Voi scrie macar un mic episod in fiecare zi pana ma obisnuiesc si apoi sper sa pot posta din ce in ce mai multe dintre gandurile, trairile sau experientele mele. va multumesc daca vizitati acest blog si va urez o viata fericita!
Cu drag, Carla!