era

Doua chipuri, doua suflete, doua fiinte, iubire la patrat. S/au nascut in lumea intunericului, unde linistea si trairile interioare sunt mai profunde decat insasi moartea. Aud ciripitul pasarilor, vorbele dulci si suave, zbieratul unei femei care naste, al cocorilor, simt zambetul, supararea si mania proletara. Atingerea este parte din viata lor si prin atingere au invatat sa supravietuiasca, sa mearga mai departe, sa iubeasca, sa cunoasca, sa invete, sa priveasca fara a fi privit vreodata. Ce este in sufletul lor? Respect, ciuda, manie pe Dumnezeu si toate, frustare, incredere, dragoste netarmuita, curiozitate, fericire, tristete si durere. Dar ei, cei care traiesc in bezna au un mare avantaj: nu pot vedea rautatea, invidia, durerea, tradarea, zambetul perfid, praful de pusca, ororile razboiului, ci doar le simt, mult mai profund, dar simt. Cateodata ma intrebam daca acesti oameni nu sunt mai fericiti ca noi, ceilalti, oamenii normali. Si acum ca si atunci cred acelasi lucru: ca sunt mult mai fericiti. Pentru ca acolo in lumea intunericului, in lumea lor ei simt, noi am incetat sa mai simtim la adevarata intensitate de cand am uitat sa pretuim fiinta. Promit sa continui aceasta marturisire.